Cele două frumuseţi naturale situate la limita judeţelor Neamţ şi Harghita asigură una din cele mai frumoase treceri dintre Moldova şi Transilvania. Dacă ajungi în Neamţ, e musai să faci o plimbare cu vaporaşul pe „marea dintre munţi”, lacul de acumulare de la Bicaz. Totul despre o zonă pitorească a ţării însemnată în paginile celei mai frumoase campanii „Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.
O lecţie de geografie a României e fără conţinut dacă nu ajungi să vezi de aproape câteva locuri speciale marcate banal pe harta didactică. Cheile Bicazului sunt forme de relief care nu pot fi studiate în şcoală, ele trebuie parcurse dacă nu la pas, măcar din maşina, măcar o dată-n viaţă. O variantă de traseu, adesea folosită de turişti este cu plecarea din Lacul Roşu, sau Gylkosto (Lacul Ghilcoş), cum scrie pe indicatoarele ce marchează intrările în staţiune.
Dacă pleci din Piatra Neamţ, drumul până în staţiunea de pe malul lacului îl faci cam într-o oră (55 de km), şerpuind mai greu pe serpentinele din chei. Nu-i vorbă că nici calitatea drumului nu te-ajută, din loc în loc asfaltul fiind spart. Din sens opus, doar 25 de km ai de străbătut venind din Gheorghieni, staţiunea fiind de altfel parte component a municipiului din judeţul Harghita. Odată ajuns în centrul staţiunii, priveliştea ţi se pare cunoscută, chiar dacă nu ai călcat pe-aici vreodată. Imaginea lacului liniştit, străpuns din loc în loc de trunchiurile de copaci, e leită cu cea din cărţile poştale, sau din orice poze cu lacul.
Cea mai bună privelişte o ai de pe terasa restaurantului Panorama, aşezat strategic şi fără concurenţă în faţa centrului de închiriat bărci. Până să analizezi ce bunătăţi poţi consuma, prima pagină a meniului te informează despre legenda lacului. Una dintre legende. Dacă foamea nu-ţi dă ghes şi ai răbdare să citeşti, afli despre o fată, pe
