* Boagiu: "E la camera 58"
Ministrul Dan Şova susţine că desecretizarea contractului cu Bechtel, semnat în 2003, nu s-a făcut pentru că nu s-a găsit, la Ministerul Transporturilor, varianta originală. În replică, fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu a precizat că documentul se află la etajul 2, camera 58.
Dan Şova a anunţat, miercuri, că documentul original nu poate fi găsit, el arătând că acesta este motivul pentru care contractul cu Bech¬tel nu a fost desecretizat şi adăugând că prevederile sale vor fi publicate imediat ce se va da de urma contractului.
"Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat. Desecretizarea se face pe contractul original. Contractul desecretizat publicat în 2006 e cel original din 2003, dar updatat cu actele adiţionale din 2005. Nu s-a găsit varianta originală din 2003. (...) Anexele au apărut după 2005. Contractul a fost desecretizat în 2006", a susţinut Dan Şova, miercuri seară, la un post de televizune.
El a spus că preţul menţionat în actul adiţional a ajuns la 10 miliarde de euro, de la 2,2 miliarde de euro.
"Boagiu (Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor - n.r.) a spus într-o conferinţă de presă că a trebuit să rezilieze parţial. E clar că modificările din 2005 au dus contractul la 10 miliarde de euro. Oamenii aşteaptă să vadă pe ce cheltuieli nejustificate s-au dus banii", a spus Dan Şova, potrivit aceleiaşi surse.
În replică, prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu precizează, într-un comunicat remis, joi, că documentul original se află la Serviciul Probleme Speciale, etajul 2, camera 58.
Boagiu susţine, totodată, că ministrul Dan Şova creează divesiuni pentru a nu răspunde la două probleme importante semnalate de ea, referitoare la desecretizarea contractului iniţial cu Bechtel semnat de Adrian Năstase în 2003 şi la contrac