Fondul sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară românească în ultimii ani, a preluat 70% din proiectul Mega Mall, situat în apropierea Arenei Naţionale.
"Grupul New Europe Property Investments a încheiat un acord cadru cu Real 4 You, din Austria, pentru achiziţia unei participaţii de 70% la ELJ Vatra SRL, firmă înregistrată în România care deţine terenul Electroaparataj, unde va fi construit un nou centru comercial, Mega Mall", se arată într-un comunicat transmis vineri de NEPI.
Dezvoltatorii vor să construiască un mall cu o suprafaţă utilă de 70.000 metri pătraţi, care ar urma să fie deschis până la jumătatea anului 2015, notează fondul în comunicat. Lucrările de construcţie vor începe în acest an.
Aproximativ 30% din suprafaţă este deja rezervată unor chiriaşi, printre care Carrefour, C&A şi H&M, se spune în comunicat.
Dezvoltatorul austriac Real 4 You a obţinut anul trecut autorizaţia de construcţie pentru proiectul Mega Mall, situat pe platforma fostei fabrici Electroaparataj, în apropriere de Şoseaua Iancului şi Şoseaua Pantelimon.
Operatorul de hipermarketuri Carrefour şi cei de electrocasnice Flanco si Altex, precum şi operatorii de entertainment Slot Point Casino si Cine Grand, sau retaileri de modă precum C&A, H&M, Kenvelo, Lee Cooper, Celio, Lashez, Office Shoes au închiriat deja spaţii în Mega Mall.
Fondată în 1995 de oamenii de afaceri germani Christian Rimpf şi Klaus Riederer, Real 4 You Group este un investitor imobiliar acărei activitate principală constă în proiectarea şi dezvoltarea de proprietăţi de retail.
Real 4 You Group va dezvolta pe lângă Mega Mall şi câteva centre comerciale în oraşe precum Satu Mare, Foşcani şi Târgu Mureş, denumite tot Mega Mall. Centrele vor avea între 18.000 mp si 22.000 mp şi vor fi ancorate de un super