Maşina zburătoare a fost visul oamenilor de ceva vreme, iar Terrafugia Transition ar putea fi cam cel mai bun exemplu de asemenea creaţie. Acum două zile, maşina care poate zbura a făcut şi primul test în faţa publicului.
Terrafugia Transition este un proiect existent de ceva vreme, iar anul trecut la Târgul auto de la New York a fost prezentată prima oară. Pe 30 iulie, maşina a zburat pentru prima oară în faţa publicului la un show aeronautic din Wisconsin. Terrafugia Transition a făcut două ture în jurul aerodromului din Wisconsin, a aterizat, şi-a strâns aripile, iar apoi a plecat pe drum.
Cu toate acestea, maşina nu va deveni realitate practică prea curând, deoarece prototipul acesta a costat 279.000 de dolari. Dar cine doreşte să îşi rezerve o astfel de creaţie poate plăti 10.000 de dolari într-un fond pentru Terrafugia care va livra maşina până în 2016. Foto Terrafugia Transition - maşina zburătoare care va deveni realitate în 2015
Terrafugia Transition - maşina care zboară
Vehiculul are loc doar pentru un şofer, care devine şi pilot, dar şi pentru un pasager. În total, Transition are capacitatea de a rezista la 210 kilograme. Are 6 metri în lungime, iar anvergura aripilor este de 8 metri. În momentul în care nu are combustibil şi pilot, maşina cântăreşte doar 440 de kilograme.
Viteza maximă a maşinii este de 185 de kilometri pe oră, iar viteza de zbor de 172 de kilometri pe oră. Avionul se va prăbuşi dacă va coborî sub 82 de kilometri pe oră. Are o autonomie de zbor de 787 de kilometri şi una pe şosea de 1.296 de kilometri. Într-adevăr, Transition este un avion mai bun decât o maşină rapidă. Prinde doar 110 kilometri pe oră.
Puteţi vedea imagini cu maşina zburătoare în video-ul de mai jos.
Maşina zburătoare