Ca să se realizeze, eroii lui Cehov evadau din provincia lor spre Moscova. Ca să se realizeze, eroii timpului modern trebuie să evadeze din provincia noastră – satul global – ajungînd la ei înşisi. „Singura călătorie din care nu te întorci niciodată cu mîinile goale este călătoria în tine însuţi“, scria Amos Oz.

„Tu însuţi“ este mult mai aproape geografic decît Moscova, dar este, oare, această călătorie, într-adevăr, mai scurtă şi mai puţin traumatică? De cîte ori ai curajul de a te păstra „tu însuţi“ într-o lume în care eşti împins fără încetare, fără ca măcar să îţi dai seama de acest lucru – astăzi, cînd toate mijloacele de infantilizare în masă sînt fair enough –, înspre banda rulantă a consensului? Cred că omul modern se poate salva de la antrenarea sa pe banda rulantă într-un singur mod. El trebuie-să îşi spună fără încetare: „Eu nu cred în plural! Să fiu atent! Sînt o creatură unică, atît de fragilă, friabilă şi imperfectă, dar e singura cale de a trăi şi de a face faţă, în felul meu, tuturor lucrurilor vagi ale acestei cele mai bune lumi posibile şi imposibile şi pe care trebuie să încerc să o schimb, chiar dacă nu îmi este cu putinţă“. După cum a scris într-un poem Anna de Noailles: „Este atît de frumoasă şi atît de tristă/ o fiinţă umană“.

Eroii lui Cehov erau eroi învinşi; ei trăiesc şi astăzi cu bucuriile şi cu necazurile lor, care sînt, într-un anumit fel, şi ale noastre. Eroii satului global sînt eroi învingători. În celebrul film Ospăţul lui Babette, un general bătrîn, îmbrăcat în uniforma sa şi arborînd multiplele decoraţii primite în decursul unei cariere strălucite, se priveşte în oglindă şi spune: „Cum poate rezultatul atîtor victorii să fie o înfrîngere?“.

Faţă în faţă cu îndoielile noastre şi cu un modus vivendi rezultat din circumstanţele lumii actuale, aş îndrăzni să afirm că, astăzi, tocmai poezia, dacă nu