Perioada recoltatului înseamnă şi motiv pentru comiterea fărădelegilor. 131 de tone de cereale şi 15 tone de deşeuri metalice au fost indisponibilizate de poliţişti în cadrul unei acţiuni ce a vizat prevenirea ilegalităţilor în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor şi a deşeurilor feroase şi neferoase.
Razia, desfăşurată în 6 judeţe, printre care şi Călăraşi, s-a concretizat în întocmirea a 14 dosare penale şi aplicarea a 176 de sancţiuni contravenţionale. Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 24 - 31 iulie a.c, iar la activităţi au participat poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R. care au acţionat în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea.
Poliţiştii au urmărit verificarea legalităţii documentelor de însoţire a mărfurilor (factură, aviz de însoţire a mărfii, bon de cântar etc.), concordanţa între produsul menţionat în documentele ce însoţesc transportul şi produsul efectiv transportat, cantitatea şi sortimentul de marfă transportată, precum şi locul de încărcare/descărcare a produselor. De asemenea, s-a verificat existenţa tichetului de cântar eliberat de furnizor şi utilizarea prelatei, după caz, conform prevederilor H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.
Vă recomandăm şi:
Transport ilegal de cereale, descoperit în trafic. Poliţiştii au confiscat peste 3 tone de grâu
Tâlhării la combina de recoltat cereale. Autorii, prinşi la aproape un an de la comiterea faptelor
Prima Bursă de Cereale din ţară. Ce aşteptări au producătorii români