Recentul raport Rui Tavares despre situaţia respectării drepturilor omului Ungaria precum şi modul în care el a fost primit de guvernul Ungariei ridică, din nou, semnul de întrebare privind sustenabilitatea proiectului european după căderea Cortinei de Fier. Nu e nimic nou. Ungaria are o evoluţie neconformă cu aşteptările Bruxelles-ului. Ca şi România, în vara anului trecut, de altfel.
Recentul raport Rui Tavares despre situaţia respectării drepturilor omului Ungaria precum şi modul în care el a fost primit de guvernul Ungariei ridică, din nou, semnul de întrebare privind sustenabilitatea proiectului european după căderea Cortinei de Fier. Nu e nimic nou. Ungaria are o evoluţie neconformă cu aşteptările Bruxelles-ului. Ca şi România, în vara anului trecut, de altfel. Ca şi Bulgaria, cu câţiva ani numai, mai înainte. Ca şi Slovacia, în ce priveşte problema romilor, de altfel. Ca şi...Franţa, de altfel, în aceeaşi problemă, vezi ce se întâmplă în ultimele zile cu unele primării şi acţiunile lor, ca şi Anglia privind dreptul la muncă al românilor şi al bulgarilor în regatul Unit, ca şi ... Şi lista poate continua. Nu e vorba aici de a capitaliza neregulile, imperfecţiunile, efectele greoiului mecanism birocratic comunitar. Ci de a observa că, din când în când, ceea ce părea visul regăsit al multor guverne şi lideri politici din Europa, devine, periodic, un coşmar, o depresie sau nevroze parlamentare, guvernamentale la nivelul unor ţări membre. Dar şi la nivelul Bruxelles-ului.
Ei şi?
Tratatele de bază, piatra de temelie a efortului constructiv al noii Europe, sunt din ce în ce mai mult confruntate cu realităţi neconforme cu filosofia Europei unite. Ele provin din mai multe direcţii, au substanţă diferită, se produc simultan cu alte fenomene, adesea de origine economică şi socială. Efortul de a legifera la nivel comunitar e lent sau suficient de
