Zilele trecute, de câteva ori, pe micul ecran ni s-a oferit cu nonşalanţă, ca un fel de meniu când intri în restaurant, imaginea fundului doamnei Elena Udrea, aflată la mare, într-un slip sumar, uşor de confundat cu o lenjerie intimă. În continuarea unui spate cambrat, rotunjimea respectivă arata, iertaţi sinceritatea, bine de tot. La început, neştiind cine e proprietarul acestei realităţi bombate, am emis necontrolat un fel de fluierat admirativ. Se pare că m-am pripit. Puţin mai târziu, ni s-a explicat că respectiva protuberanţă, ocrotită de ceva simbolic, cu un model împrumutat de la blana leopardului, aparţine doamnei deja numite, fost ministru al D(d)ezvoltării care, beneficiind de mai multe miliarde în anii trecuţi, le-a investit cum au dorit onduleurile sale blonde, au afirmat unele ziare. Oricum, nu voi înţelege în veci de ce sunt recrutate la putere doar blondele, în timp ce brunetele, mult mai dotate, chibiţează de pe margine. Analiştii politici afirmă că nu este exclus ca, după ”regimul blond”, care a succedat rebeliunii din 1989, să urmeze unul brunet, la fel de longeviv. Mi se pare că eventuala schimbare ar ţine de un anumit echilibru, chiar de normalitatea românească. Mai departe, de la partea dorsală, micile ecrane au trecut, cu lux de amănunte, fără ca E.U. să fie de acord, chiar opunându-se vehement, la prim-planuri cu sutienul domniei sale, umflat în pene nevoie mare din cauza conţinutului de rigoare, pe care ne abţinem să-l numim exact, şi rău facem. Imaginea putea să tulbure pe orice bărbat, cu o soţie ofilită care a născut vreo doi copii, iar el tocmai şi-a pierdut locul de muncă din cauza măsurilor USL-iste de... relansare a economiei curat naţionale. Apoi, de la sutien s-a ajuns treptat la faţă, la episodul numărul trei. Când au fost introduse trăsăturile feţei în prim-plan, s-a insistat pe ochi, pe şuviţele de păr, dar mai ales pe gură. Car