Daca Victor Ponta este intr-adevar onest, si avem obligatia sa plecam de la prezumtia de buna credinta, nu-i asa?, strategia sa in privinta privatizarii CFR Marfa este absolut de neinteles.
Dupa cum explica Laura Stefan, expert anti-coruptie EFOR, intr-un interviu acordat Ziare.com, si dupa cum a declarat mai tarziu si presedintele Traian Basescu, statul roman este acum in pericol nu numai sa rateze privatizarea companiei, ci sa ii si plateasca daune lui Gruia Stoica, declarat castigator al licitatiei.
Guvernul a emis inca de luna trecuta HG de privatizare, dar nu a publicat-o si in Monitorul Oficial. Deci, din punct de vedere legal, ea nu exista. Deci termenul de 5 zile pentru semnarea contractului nu curge, dar nici contractul nu poate fi semnat. Si nici Gruia Stoica nu poate obtine creditul necesar de la banci, cat timp nu are contractul. Este un cerc vicios, un blocaj total.
Patronul GFR a apucat sa participe la o licitatie in Croatia, a specificat in documentatie ca detine peste 50% din CFR Marfa, si a castigat-o. Daca nu se semneaza contractul poate pica si licitatia din Croatia si de aici daune si mai mari pe care le poate cere statului.
Scuza cu CSAT poate merge pentru publicul mai putin informat, dar nu are nicio sansa sa tina in instanta, pentru ca lipsa unui aviz necerut de lege, din partea unei institutii care nu are atributii legale in domeniu, nu poate fi invocata nici macar in gluma. Licitatia poate fi anulata doar din motive foarte bine intemeiate si deocamdata guvernul nu a invocat vreunul. Dimpotriva, premierul a declarat privatizarea drept un mare succes si l-a felicitat calduros pe Relu Fenechiu pentru acest rezultat.
Teoretic ne putem gandi, intr-adevar, ca la mijloc este o conspiratie, menita sa-i asigure lui Gruia Stoica niste bani publici acordati cu titlu de despagubire. Insa scandal