Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul Amazon a cumparat cotidianul Washington Post

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 august 2013 ·

Patronul magazinului online Amazon a cumpărat Washington Post, marcând virajul presei printate spre cea electronică şi sfârşitul unei dinastii la conducerea prestigiosului cotidian aflat la originea scandalului Watergate, relatează AFP.

Grupul Washington Post a anunţat luni seara că îi cedeză lui Jeff Bezos mai multe ziare pentru 250 de milioane de dolari, între care cotidianul care a provocat demisia preşedintelui Richard Nixon în 1970.

Ziarul era deţinut de patru generaţii de aceeaşi familie, Graham, descendentă a financiarului Eugene Meyer, care îl achiziţionase în 1933.

'Ani de dificultăţi familiare în sectorul ziarelor ne-au incitat să ne întrebăm dacă el ar putea să aibă alt proprietar care să fie mai bun pentru Post', a explicat Donald Graham, PDG-ul grupului, într-un comunicat care anunţa operaţiunea.

Ca şi întreaga presă, Washington Post se confruntă cu o eroziune a veniturilor sale din cauză că cititorii săi se întorc tot mai mult spre textele gratuite pe internet.

'Veniturile noastre scad de şapte ani', a insistat dl Graham într-o scrisoare adresată salariaţilor. 'Eram siguri că ziarul va supravieţui în posesia noastră, dar voiam mai mult. Voiam ca el să aibă succes.'

El a explicat că Jeff Bezos, pe care îl cunoaşte de mai mulţi ani, era un candidat bun în special din cauza 'geniului său probat în tehnologie şi afaceri'.

Nepoata lui Donald Graham, Katharine Weymouth, a recunoscut într-un mesaj separat că decizia de vânzare a fost luată 'cu inima grea', dar reprezenta 'o şansă unică şi extraordinară' pentru jurnal.

Jeff Bezos este, la 49 de ani, posesorul celei de-a 19-a averi mondiale, estimată la 25,2 miliarde de dolari în martie, potrivit ultimului clasament al revistei Forbes.

Succesul său decurge în mare parte din crearea Amazon, al cărui pa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 57 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 53 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°