Este un fapt. Tinerii cei mai valoroşi pleacă din ţară. Olimpicii noştri se duc la Cambridge, Oxford, Princeton sau NYU.

Noi rămânem cu Ponta şi ţâţele din show-biz. "Mă voi întoarce în România dacă lucrurile se vor schimba" spune un medaliat cu aur la Olimpiada internaţională de fizică. Greu de crezut că aşa ceva s-ar putea întâmpla, chiar şi la un orizont optimist de 5 ani.

O asemenea dezamăgire rece, asumată fără dramatisme ieftine de către unele dintre minţile cele mai vii ale României mi se pare tulburătoare. Sigur că nu suntem în faţa unui fenomen nou. Exodul creierelor româneşti se petrece din 1990 încoace. Însă au trecut 23 de ani. Aceşti copii excepţionali sunt produsul României de astăzi, să-i zicem democratice. Să-i zicem România economiei de piaţă. Să-i zicem România europeană.Cred că eşecul clasei politice nu poate fi demonstrat cu mai multă claritate.

Unii ar putea spune că aceşti tineri nu au răbdare. Că s-au văzut cu sacii în car şi acum îşi pun coada pe spinare. Că sunt poate nerecunoscători. Că ar trebui să rămână în ţară şi să contribuie la mai binele societăţii. Eu unul nu aş judeca aşa. În primul rând, performanţele olimpicilor nu au fost atinse datorită calităţii sistemului de învăţământ din România, ci aş zice că au fost realizate mai degrabă împotriva acestui sistem.

În al doilea rând este vorba de talentul, munca, ambiţia lor şi nu în ultimul rând de sprijinul părinţilor. În al treilea rând să nu-i uităm nici pe acei profesori pasionaţi încă de meseria de dascăl. Învăţământul românesc târnosit în tot felul de experimente didactice, debusolat de miniştri fără direcţie nu "produce" vârfuri. Aceşti tineri sunt propriile lor creaţii. Sunt minţi şi suflete libere. Decizia lor de a emigra este naturală.

La fel de natural este să aştepte o schimbare în România înainte de a se întoarce. Iar schimbarea nu trebuie să atingă pro