Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tipic românesc. Ce TRĂSNAIE le-a trecut prin cap unor agenți puși să păzească o fabrică de HÂRTIE

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 august 2013 ·

Cei doi tineri în vârstă de 23 și 19 ani care păzeau fabrica s-au plictisit să tot aștepte hoții, așa că au trecut ei înșiși la fapte. Dar ca să nu bată la ochi, băieții și-au ales o țintă la care nimeni nu s-ar fi așteptat.

Fabrica de hârtie și celuloză din Suceava a fost prăduită recent chiar de oamenii care ar fi trebui să o păzească, scrie Monitorul de Suceva, citând un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Cei doi, Nicolae G., de 23 de ani, din comuna Şcheia, şi Florin F., de 19 ani, din comuna Moldoviţa, nu au furat caiete sau topuri de hârtie, ci cupru, dintr-un motor dezmembrat care se afla într-o clădire dezafectată din incinta societăţii. Aceștia au fost dați în vileag însă de un alt angajat, care i-a dat pe mâna șefului lor și apoi a poliției.

„Au recunoscut că au încercat să sustragă cuprul din acel motor, dar şi faptul că au mai furat material feros de mai multe ori din fabrică, reuşind să ia 37 kg aluminiu, 104 kg inox şi 45 kg cupru, valorificându-le pentru suma totală de circa 1.000 de lei, pe care au împărţit-o în mod egal”, se arată în comunicatul IPJ Suceava. Cei doi agenţi vor rămâne şi fără serviciu şi s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: UCIȘI de un PITON URIAȘ scăpat de la pet shop. Doi COPII au murit după ce un ȘARPE GIGANTIC a pătruns în casăTOP 10. Cele mai JIGNITOARE RECLAME CU FEMEI în rolurile principale | GALERIE FOTOPOZE AMUZANTE de la NUNŢI. Momente VESELE şi TRAGICOMICE | GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 57 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 57 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 57 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°