Yemenul a dejucat un plan Al-Qaida de preluare a controlului asupra unor oraşe în sudul şi sud-estul ţării, unor instalaţii petroliere şi de sabotare a unui gazoduct, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului.
"Principalul obiectiv al planului era preluarea controlului asupra oraşelor Mukalla şi Bawazir", a declarat acest purtător de cuvânt, Rajeh Badi, adăugând că erau vizate totodată instalaţii petroliere.
Marţi, personalul ambasadelor Marii Britanii şi Statelor Unite din Yemen a fost evacuat, iar Marina Comercială britanică a fost plasată în alertă maximă, de teama unor atentate.
Publicaţia The Times a scris că autorităţile se tem de un atentat similar celor comise împotriva navei americane USS Cole, care s-a soldat cu 17 morţi, pe 12 octombrie 2000, în portul Aden, sau împotriva petrolierului francez MV Limburg, lovit de o navă-kamikaze la o distanţă de 25 de kilometri de coastele yemenite pe 6 octombrie 2002, provocând moartea unui marinar bulgar.
"Din cauza îngrijorării sporite în privinţa securităţii", Londra a evacuat marţi tot personalul ambasadei sale în Yemen, iar Statele Unite şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească ţara "imediat", din cauza nivelului ameninţării cu atentate "extrem de ridicat".
"Organizaţii teroriste, inclusiv filiala Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA), continuă să fie active în Yemen", a avertizat Washingtonul, după câteva ore de la efectuarea unei lovituri cu avioane americane fără pilot în care au fost ucişi patru presupuşi membri Al-Qaida în Yemen.
Marţi dimineaţă, aproximativ 75 de membri ai personalului ambasadei Statelor Unite din Yemen au fost evacuaţi la bordul unui avion american. Avionul a fost escortat de un alt aparat şi a decolat spre baza americană de la Ramstein, în Germania.
"Ca reacţie la o solicitare a Departamentului de Stat, avioane americane au transportat