Prezenţi la Campionatul naţional de tir cu arcul rezervat copiilor şi juniorilor, arcaşii de la Minerul Aninoasa – SCM Deva au ochit de minune şi au urcat pe podium de cinci ori, demonstrând că viitorul arată promiţător.
Pregătiţi de antrenorul Gheorghe Puşcă şi Viorel Hăbian, micii hunedoreni mai puteau să îşi adauge în palmares cel puţin alte două medalii, însă nu au mai avut adversar la una din categorii, pentru că adversarii din Rădăuţi s-au retras.
Dar finalul de săptămâna va fi unul plin la Aninoasa, unde vor avea loc două competiţii concomitent: Cupa „Minerul” şi Cupa României. La aceste întreceri sunt aşteptate peste 10 cluburi de profil din ţară.
„Vor fi două întreceri spectaculoase, cu un nivel ridicat, sperăm să iasă totul conform planurilor”, a spus Viorel Hăbian, antrenorul lotului olimpic al României şi al sportivilor de la cluburile SCM Deva şi Minerul Aninoasa