Sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.
Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului.
Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.
Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-corean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE.
Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi.
Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi.
"Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone. Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an", comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC, într-un comunicat transmis de companie.
Llamas notează că Window