Rezultatele obținute de profesorii care au susținut unul dintre examenele-cheie de intrare în învățământul preuniversitar lasă de dorit chiar și după contestații. Nici jumătate din totalul candidaților nu au reușit să ia nota 7, minimum pentru a accede la un post sigur la catedră. Situația este chiar mai neagră de atât: mulți dintre cei cu note mari vor ajunge să predea ca suplinitori pentru că nu există suficiente locuri titularizabile scoase la concurs. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN
Rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 81,03%, în creştere cu 1,14% faţă de situaţia iniţială (79,89%).
Dar aceste cifre nu sunt relevante în condițiile în care, pentru un post de titular, un dascăl ar fi trebui să ia minim 7, iar pentru unul de suplinitor cel puțin 5. Doar 49% din cei 32.374 de candidaţi au avut note între 7 şi 10, iar contestațiile au mai adus încă o notă de 10 (161 in total).
Potrivit ministerului Educației, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Iaşi (58,3%), iar cel mai scăzut în judeţul Mehedinţi (30,9%). Examenul nu a fost lipsit de incidente: 53 de candidați au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar 7,6% dintre cei prezenţi s-au retras din motive personale sau medicale.
Candidaţii care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august. În acest scop, au fost publicate 6.074 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.141 în mediul urban şi 2.933 în mediul rural).