Selecţionerul Victor Piţurcă a decis ca 10 dintre cei 14 jucători români legitimaţi la cluburi din străinătate ce au fost convocaţi de principiu să fie reţinuţi în lotul pentru meciul amical cu Slovacia, programat miercuri, pe Arena Naţională, renunţând la Papp, Florescu, Chiţu şi Keşeru.
Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, au primit faxuri de confirmare a convocării jucătorii Bogdan Lobonţ (AS Roma), Constantin Nica (Atalanta), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Răzvan Raţ (West Ham United), Costin Lazăr (PAOK FC), Gabriel Torje (Udinese), Bănel Nicoliţă (AS Saint-Etienne), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Bogdan Stancu (Genclerbirligi SK) şi Marius Alexe (US Sassuolo).
Din lista stranierilor convocaţi de principiu, Victor Piţurcă a renunţat la Paul Papp (AC Chievo), George Florescu (FC Dinamo Moscova), Aurelian Chiţu (Valenciennes FC) şi Claudiu Keşeru (SC Bastia)
Lotul complet va fi anunţat duminică, spre miezul nopţii, după încheierea meciului Dinamo - Steaua, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I.
Reunirea lotului este programată luni, la ora 12.00, la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia, selecţionerul Victor Piţurcă urmând să susţină o conferinţă de presă, în sala de protocol a stadionului din incinta centrului, la ora 12.30. Presa va putea dialoga, apoi, cu unul sau cu doi dintre jucătorii convocaţi. Antrenamentul din aceeaşi seară, de la ora 18.00, va fi deschis presei.
Delegaţia slovacă va sosi pe aeroportul Henri Coandă, cu o cursă charter, la ora 15.15. La ora 18.30, antrenorul principal, Jan Kozak, şi căpitanul echipei, Martin Skrtel, vor susţine o conferinţă de presă, urmată de antrenamentul oficial, care va începe la ora 19.00, aceste activităţi urmând să aibă loc loc la Arena Naţională.
Meciul amical România - Slovacia este programat pe Arena Naţională din Bucureşti, miercuri, de la or