UEFA a anunţat urnele pentru tragerea la sorţi a play-off-ului preliminariilor Ligii Europa, programată, vineri, de la ora 14.00, la Nyon, niciuna dintre cele trei reprezentante ale României, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti, nefiind cap de serie.
Pandurii face parte din Grupa I şi ar putea întâlni pe Apoel Nicosia (Cipru), Braga (Portugalia), Beşiktaş (Turcia), Rapid Viena (Austria) sau Feyenoord (Olanda).
Petrolul se va afla în Grupa a II-a la tragerea la sorţi, iar adversara echipei prahovene poate fi Dinamo Kiev (Ucraina), Genk (Belgia), AZ Alkmaar (Olanda), Swansea (Anglia) sau Nice (Franţa).
Astra a fost introdusă în Grupa a VI-a şi poate juca împotriva uneia dintre formaţiile Udinese (Italia), Tottenham (Anglia), Partizan Belgrad (Serbia), Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina), Estoril (Portugalia) şi Maccabi Haifa (Israel).
Meciurile din play-off sunt programate în 22 şi 29 august, câştigătoarele dublelor manşe calificându-se în faza grupelor. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc la 30 august, la Monaco. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »