Actorul John Malkovich, dublu nominalizat la premiile Oscar, vine în România pentru a juca în drama teatrală "The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer", pusă în scenă în cadrul Festivalului "George Enescu", pe 9 septembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Pe 9 septembrie, Festivalul "George Enescu" prezintă publicului românesc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale acestei ediţii - "The Infernal comedy", spectacol dezvoltat de dirijorul austriac Martin Haselböck, împreună cu actorul american John Malkovich şi cu regizorul austriac Michael Sturminger.
Nominalizat de două ori la premiile Oscar ("Locuri în inimă/ Places in the Heart" şi "În bătaia puştii/ In the line of fire"), actorul John Malkovich este una dintre figurile legendare ale cinematografiei americane contemporane. Aceasta este pentru prima dată când John Malkovich vine în România, potrivit organizatorilor evenimentului, şi va interpreta rolul unui criminal în serie în piesa "The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer", pe scena Ateneului Român, de la ora 17.00.
Piesa, care a avut premiera în 2006, în Los Angeles, este scrisă special pentru John Malkovich. Actorul american este narator şi singurul personaj al firului epic, iar piesa este un "musical" cu arii ale unor compozitori celebri (Antonio Vivaldi, Joseph Haydn, W. A. Mozart, L. Van Beethoven), interpretate de orchestra de cameră Wiener Akademie, condusă de Martin Haselbock, şi de sopranele Laura Aikin şi Aleksandra Zamojska. Spectacolul este subtitrat în limba română.
Concertul se va desfăşura cu casa închisă, dar mai sunt disponibile bilete la Cinema Digiplex, unde se va realiza o transmisie live.
Seria "Spectacole de operă şi balet" aduce, pe 9 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, un alt eveniment de excepţie - "Otello", de Giuseppe Verdi, în interpret