Fost ministru al Justiției, în prezent vicepreședinte PDL, Cătălin Predoiu spune că cei doi șefi de instanțe, judecătoarele Lia Savonea și Laura Andrei, fie nu au depistat răul din ograda lor, fie - mult mai grav - s-au făcut că nu văd ceea ce se întâmplă. Sursa: Octavian Cocoloş
Arestarea judecătoarei Viorica Cîrstoiu și conexiunea cazului cu dosarul de corupție în care cap de afiș sunt judecătoarele Tribunalului București, Antonela Costache și Viorica Dinu, șochează, mai ales că niciunul dintre cei doi conducători ai instanțelor din care fac parte magistratele nu a sesizat/atenționat/dispus măsuri de prevenire a corupției, deși potrivit noii Strategii Naționale Anticorupție, șefii instituțiilor au un rol important în combaterea flagelului.
Fost ministru independent al Justiției, în prezent vicepreședinte al PDL, avocatul Cătălin Predoiu a declarat în exclusivitate pentru Evenimentul zilei că ci doi șefi de instanțe ar trebui să demisioneze urgent.
"Președintele Curții de Apel București și cel al Tribunalului București ar trebui să-și dea demisia, pentru că nu au depistat sau, mai rău, s-au făcut că nu văd corupția din propriile instanțe. DNA și Consiliul Superior al Magistraturii să meargă până la capăt, să curețe tot sistemul, măcar că înlocuim 50 la sută din magistrați. În Polonia i-au înlocuit pe toți odată, acum câțiva ani!"
Curtea de Apel București este condusă de judecătoarea Lia Savonea, iar președintele Tribunalului București este judecătoarea Laura Andrei.