"Principiul progresului" este, simplu, una din cele trei cărţi pe care ar trebui să le luaţi pe o insulă pustie, dacă nu aţi ajuns acolo în calitate de naufragiat şi dacă sunteţi şef într-o companie românească.

Cartea introduce în ecuaţia resurselor umane locale câteva elemente cu totul şi cu totul speciale, cel mai des ignorate de culturile corporatiste şi antreprenoriale locale. Este vorba de viaţa profesională interioară, de emoţii pozitive, de motivaţii interne, de aprecierile legate de calitatea umană din companii.

Oamenii sunt mult mai influenţaţi de colegi, de relaţii, de aprecierile şefilor şi de calitatea relaţiilor pe care le stabilesc în companie şi mult mai puţin de decor, de dotări, de faptul că există sau nu sală de sport sau mese de tenis de masă. Autorii cărţii au descoperit că 95% din sutele de manageri şi lideri de companii cu care au stat de vorbă aveau opinii fundamental greşite despre cea mai importantă sursă de motivaţie a angajaţilor. Nu este vorba de recompense băneşti, nu este vorba de diplome sau premii, ci de a facilita progresul omului, micile sau marile victorii personale ale angajatului.

Autorii au atras în proiect 238 de persoane din şapte mari companii americane, profesionişti care trebuiau să rezolve probleme complexe într-un mod creativ. Cei 238 au furnizat în timp 12.000 de rapoarte individuale, însemnări zilnice despre viaţa profesională interioară, un mozaic impresionant de trăiri care, analizat din timp, ar fi prevenit căderi de companii, falimente, concedieri, demisii.

Iată cel mai simplu, cel al unei companii care producea obiecte pentru gospodării, inovatoare şi la modă, un brand care se găsea în 80% din gospodării. În patru ani, o echipă de directori executivi a adus compania în faliment, după ce a reorganizat, a împărţit pe centre de profit, a impus unele produse şi a eli