La revederea petrecută joi, 8 august, am fost prezenţi doar patru foşti colegi de liceu. Nu pentru că atâţia am mai fi rămas din toată clasa, Doamne, fereşte!, ci pentru că a fost una organizată în fugă. Dar reuşită, asta e sigur.
Fosta noastră colegă
Ildico Witt este stabilită de câţiva ani buni în Austria. Nu este singura din clasa noastră de umanişti, absolvenţi ai promoţiei 1973 a Liceului Teoretic Vulcan, ajunsă acolo. A venit în ţară pentru câteva săptămâni şi, cu ajutorul celor doi băieţi, Ion „Puiu” Perju şi Petru „Şoli” Petruţi, le zic tot aşa, cum le spuneam pe când toţi umblam în uniformă de licean, am aranjat să ne întâlnim toţi patru.
Revederea a fost una
emoţionantă, normal. Cei doi colegi o văzuseră ultima oară pe nemţoaică la întâlnirea de zece ani. Asta petrecându-se acum treizeci de ani. Întâlnire la care eu nu am putut fi prezent, pentru că a trebuit să-l conduc pe ultimul drum pe tatăl meu. Cerinţa expresă a lui Ildico, transmisă înainte de a sosi la Vulcan, a fost aceea ca, la întâlnire, să vină şi domnul profesor Francisc Czimbalmos.
Normal că venerabilul domn
profesor a fost bucuros să audă asta şi s-a simţit extraordinar de bine, alături de noi, preţ de câteva ceasuri bune pe terasa primitorului Restaurant „Ţugu”, care ne-a găzduit evenimentul revederii. Acum, ca să nu se creadă că suntem exclusivişti, am stabilit ca, cât de curând adică luna asta sau cel târziu în septembrie, să o mai punem de o revedere. De data asta de una lărgită.
La care să fie prezenţi
cât mai mulţi dintre care şi-au tocit coatele pe băncile clasei de umanişti a liceului vulcănean şi şi-au luat diploma de bacalaureat în vara lui '73. De aceea am o rugăminte de făcut foştilor mei colegi. Faceţi cumva şi luaţi legătura fie cu mine, telefonic sau pe site-ul de comentarii al ZVJ, f
