Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele 10 vedete care intră la apă în finala „Splash!“

Publicat in Adevarul, luni 12 august 2013 ·

Mulţi au fost, puţini au mai rămas. Piticu’ de la Simplu, Ozana Barabancea, Cornel Păsat, Andreea Popescu şi Silvia Lăuneanu s-au calificat în a doua semifinală, urmând exemplul celor cinci colegi premiaţi anterior, CRBL, Cosmin Seleşi, Emilia Ghinescu, Sony Flame şi Marian Drăgulescu.

Odată ce a crescut nivelul de performanţă, s-a dublat şi stima de sine a concurenţilor care şi-au învins frica şi recordurile personale. După ce în prima semifinală vedetele au făcut faţă unor probe noi, în a doua semifinală, alţi opt aspiranţi la titlul "Splash!" s-au luptat pentru un loc pe podiumul din finală.

Ozana Barabancea, Jorge, Cornel Păsat, dansatoarea Andreea Popescu, Silvia Lăuneanu (De La Vegas), Jean de la Craiova, Piticu’ de la Simplu şi DJ Wanda (care i-a luat locul Danielei Crudu, fiindcă aceasta n-a mai făcut faţă solicitărilor) au performat în faţa publicului. Dintre privitori, cei mai importanţi au rămas cei trei membri ai juriului, Anda Adam, Daniel Buzdugan şi campionul olimpic Cătălin Preda.

DJ Wanda a sărit pentru prima oară de la 5 metri, singură, după ce, la începutul emisiunii nu ştia să înoate. Participanta a fost atât de entuziasmată de reuşită, încât a promis că-şi va deschide o şcoală de înot sau cel puţin de... înec.

Prezentatorul showului "România Dansează", Jorge, a înţeles pe propria piele de ce arta cere sacrificii. Dacă în ediţiile precedente, săriturile i-au afectat ireversibil urechea stângă (Jorge nu va mai auzi sunetele înalte), de data aceasta, proaspătul mire şi-a testat curajul în faţa soţiei şi s-a aruncat de la 7 metri, executând o săritură cu spatele şi cu o rotire, cu toate că „a simţit că-şi înghite inima“.

Mai curajoasă, Silvia Lăuneanu a primit note de 9 şi 9,5 pentru că s-a aventurat în bazin, de la 5 metri, stând în mâini. Juriul a apreciat-o pe artista De La Vegas cu atât mai mult cu cât ea nu f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 45 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum o ora
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 46.000 de români din străinătate au votat până la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, votaseră peste 88.000 de persoane

News.ro acum 23 minute
Peste 46.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era aproape dublu. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 46.594 de perrsoane au votat la secţiile de vo

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 53 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum 46 minute
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°