Sorana Cârstea (23 de ani) a înregistrat la Toronto cea mai bună performanţă din cariera de jucătoare de tenis. Sursa: REUTERS
Românca a ajuns până în finala turneului canadian, pe care a pierdut-o, duminică seară, în faţa Serenei Williams, numărul unu mondial. Serena s-a impus cu 6-2, 6-0, după doar o oră şi cinci minute de joc.
A urcat pe 21 în clasamentul WTA
În drumul spre finală, Sorana a eliminat mai multe nume mari ale tenisului feminin mondial, precum Caroline Wozniacki, Jelena Jankovici sau Na Li. În faţa Serenei, însă, sportiva din Târgovişte a suferit a treia înfrângere la rând, după cele înregistrate la Stanford (2012) şi Roland Garros (2013).
Pentru performanţa înregistrată, Sorana Cârstea a primit 213.000 de dolari şi 620 de puncte WTA, care i-au permis să urce pe locul 21 în ierarhia mondială, poziţie pe care nicio româncă n-a mai ocupat-o în ultimii 13 ani! La finalul partidei, Sorana a izbucnit în lacrimi şi a fost consolată de Serena Williams, care i-a spus: „Nu fii tristă! Ai doar 23 de ani şi atâtea turnee în faţă. Vei câştiga ceva, cu siguranţă”.