Ministerul ungar de Externe i-a transmis preşedintelui Băsescu, ca reacţie la critica acestuia faţă de declaraţiile lui Vona Gabor, şeful partidului radical-naţionalist Jobbik din Ungaria, că Budapesta şi Bucureştiul au acelaşi interes în protejarea minorităţilor.
Ungaria este angajată în menţinerea stabilităţii în regiune şi în garantarea drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor etnice, a anunţat ambasadorul ungar în România Oszkar Fuzes.
Reacţia Ungariei a venit în urma unor declaraţii ale preşedintelui român, care a spus luni, la un forum în Ţinutul Secuiesc, că Ungaria a devenit un "focar de instabilitate" în privinţa problemelor minorităţilor etnice, iar Bucureştiul îşi va asuma rolul "punerii la punct a Budapestei", potrivit Mediafax. În plus, şeful statului român a apreciat că "politicieni unguri de elită" care au participat la evenimente culturale maghiare de pe teritoriul României au "depăşit limitele decenţei".
Budapesta a susţinut în mod constant doleanţele etnicilor maghiari din România, exprimate în mod democratic şi respectând normele şi practicile europene, a adăugat Fuzes.
Ministerul ungar de Externe i-a transmis preşedintelui Băsescu, ca reacţie la critica acestuia faţă de declaraţiile lui Vona Gabor, şeful partidului radical-naţionalist Jobbik din Ungaria, că Budapesta şi Bucureştiul au acelaşi interes în protejarea minorităţilor.
Ungaria este angajată în menţinerea stabilităţii în regiune şi în garantarea drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor etnice, a anunţat ambasadorul ungar în România Oszkar Fuzes.
Reacţia Ungariei a venit în urma unor declaraţii ale preşedintelui român, care a spus luni, la un forum în Ţinutul Secuiesc, că Ungaria a devenit un "focar de instabilitate" în privinţa problemelor minorităţilor etnice, iar Bucureştiul îşi va asuma rolul "punerii la punct a Budapestei", potrivit Me