Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitică, pentru greviştii foamei: "Noi de-aicea nu plecăm!"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 august 2013 ·

Aidoma lui Silviu Brucan, cel care a râs de greviştii foamei în 1990, şeful LPF i-a luat peste picior pe protestatarii rapidişti. Sursa: EVZ

În 1990, fruntaşul comunist Silviu Brucan, transformat peste noapte în profesor de democraţie, îi jignea pe greviştii foamei de la Universitate. Întrebat de un reporter ce le recomanda acestora, Brucan a declarat râzând sinistru: „O friptură în sânge”.

La 23 de ani distanţă, confruntat cu primul protest de acest gen, Mitică Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut o reacţie asemănătoare. Dragomir a râs de suporterii echipei de fotbal Rapid, aflaţi în greva foamei la stadionul „Giuleşti”.

„Noi ce vină avem?”

„Îi sfătuiesc pe cei care se află în greva foamei să înceapă să mănânce, pentru că nu e sănătos ceea ce fac. Se pot îmbolnăvi. Iar noi... Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă”, a comentat, amuzându-se, Mitică de la Ligă.

Dragomir nu crede că protestul fanilor rapidişti îl vizează, deşi protestatarii cer demisia şefilor fotbalului românesc, pe care îi consideră răspunzători de drama prin care trece gruparea de lângă Podul Grant, retrogradată după decizia TAS.

„Dacă aş fi vinovat, mi-aş da demisia, dar nu sunt vinovat. Suporterii să fie supăraţi pe cei care au băgat Rapidul în insolvenţă şi au dus echipa în această situaţie! Noi ce vină avem? Nu noi suntem cei care nu am plătit jucătorii! Liga a vrut să ajute Rapidul”, a mai spus Dragomir.

Învins de şefii de club

Şeful LPF a pierdut o bătălie: mărirea numărului de echipe în Liga I. Dumitru Dragomir a fost cel care a lansat ideea unui campionat cu 20 de echipe, din care să facă parte şi Rapid şi CSMS Iaşi. Mitică pusese la punct inclusiv împărţirea banilor din drepturile TV! Ideea, una absurdă, nu a trecut de girul preşedinţilor de club. „Cluburile din Liga I nu au fost de acord, iar eu nu fac nimic dacă majoritat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 21 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 45 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 54 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°