Mijlocaşul Jonathan de Guzman s-a accidentat la un antrenament al naţionalei Olandei şi ar putea rata prezenţa în partida pe care echipa sa de club, Swansea, o va disputa, la 22 august, pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, în play-off-ul Ligii Europa, informează BBC.
De Guzman s-a ciocnit cu coechipierul său Dirk Kuyt la antrenamentul echipei Olandei, desfăşurat, marţi, în Portugalia, unde batavii vor întâlni formaţia lusitană, într-un amical. Cei doi jucători s-au prăbuşit inconştienţi pe gazon după cioncire, creând panică în lotul olandez. De Guzman a suferit o comoţie, în timp ce fotbalistul formaţiei Fenerbahce a avut nevoie de cinci puncte de sutură la o rană căpătată la faţă în urma contactului cu colegul său.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani al echipei Swansea va rata sigur amicalul de miecuri seară, de la Faro, precum şi debutul campionatului englez. Formaţia galeză întâlneşte, sâmbătă, acasă, pe Manchester United, în prima etapă din Premier League.
BBC precizează că De Guzman, fotbalist împrumutat pentru al doilea sezon de la Villarreal, este incert pentru partida cu Petrolul, programată joia viitoare, în Liga Europa. El are nevoie de o pauză de 7-10 zile, conform primelor estimări.
Mediafax
Mijlocaşul Jonathan de Guzman s-a accidentat la un antrenament al naţionalei Olandei şi ar putea rata prezenţa în partida pe care echipa sa de club, Swansea, o va disputa, la 22 august, pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, în play-off-ul Ligii Europa, informează BBC.
De Guzman s-a ciocnit cu coechipierul său Dirk Kuyt la antrenamentul echipei Olandei, desfăşurat, marţi, în Portugalia, unde batavii vor întâlni formaţia lusitană, într-un amical. Cei doi jucători s-au prăbuşit inconştienţi pe gazon după cioncire, creând panică în lotul olandez. De Guzman a suferit o comoţie, în timp ce f