Viitorul ne va aduce din ce în ce mai multe valuri de căldură, potrivit unui ultim studiu al climatologilor. Dacă acum canicula pare nesuportabilă, în viitor valurile de căldură vor deveni mai frecvente.
Schimbarea aceasta climatică se va produce în următorii 30 de ani indiferent de nivelul dioxidului de carbon din atmosferă. Cercetătorii susţin că valurile de căldură se vor dubla până în 2020 şi vor fi de patru ori mai frecvente în 2040.
Studiul publicat astăzi în "Environmental Research Letters" arată că în prima jumătate a secolului XXI aceste schimbări se vor petrece indiferent de nivelul de dioxid de carbon. După această perioadă, valurile de căldură vor deveni mai dependente de schimbările climatice provocate de încălzirea globală şi de creşterea emisiilor nocive în atmosferă. Astfel, după 2040, aria afectată de valuri de căldură va creşte cu 1% pe an.
"Am descoperit că până în 2040 numărul de extreme de temperatură va creşte exponenţial, independent de scenariul creşterii emisiilor în atmosferă", a declarat Dim Coumou de la Institutul pentru Impact Climatic de la Potsdam, citat de phys.org.
Apoi, 85% din suprafaţa globală va fi afectată de călduri de tip 3 sigma, iar 60% va fi afectată de călduri de tip 5 sigma, mai grave.
"Un exemplu bun de tip 3 sigma s-a întâmplat în 2010 în Rusia, care s-a extins în zona Baltică şi în Marea Caspică. Numai în regiunea Moscovei, temperaturile din iulie au fost cu 7 grade Celsius mai mari decât normalul. În alte zone, s-au înregistrat niveluri de peste 40 de grade Celsius", a declarat Coumou.
Cele mai mari schimbări se vor petrece în zonele tropicale. "Extremele de căldură vor deveni foarte periculoase pentru populaţie şi ecosistem, cauzând decese de la caniculă, incendii şi pierderi în agricultură", au declarat autorii studiului.