În România se poate trăi destul de confortabil dacă ţi se rupe. Am câţiva prieteni fericiţi. Merg la job, în clădirile de sticlă ale oraşului, şi la hypermarket, unde-şi umplu coşul până la refuz. Nu se uită la televiziunile de ştiri, nu citesc niciodată ziarele. Noutăţile şi le iau de pe Facebook sub formă de statusuri ale prietenilor care semnalează oferta zilei de la Wu Xing, coadă la Carrefour, coloană pe Valea Prahovei sau vreme bună la Mamaia. Acasă, trăiesc în realitatea Vplay, în ţinuturile din Game of Thrones, ştiu toate dedesubturile politicii din House of Cards şi sunt la curent cu ultimele operaţii din Grey’s Anatomy sau Dr. House. Aşteaptă tot anul cele două săptămâni de concediu, în care merg la ai lui, la ai ei şi o săptămână în Grecia, unde marea e curată, manelele rare şi unde-şi încarcă bateriile pentru încă un an de muncă. Se simt OK şi safe în lumea lor métro-boulot-dodo, în coconul lor corporatist care-i izolează de micile mizerii ale statului român.

Middle class-ul mulţumit de sine şi de ce a realizat îşi permite o masă bună la sfârşit de săptămână în Centrul Vechi, care funcţionează ca un digestiv la gândul că mai are de plătit încă 30 de ani la creditul pentru apartamentul construit pe vremea lui Ceauşescu. Spre deosebire de românii cei mulţi care trăiesc zilnic la limita atacului de cord şi a exploziei nervoase, prietenii mei fericiţi îşi consumă violenţa în etapa de atac a dietei Dukan, în sângeroase înfruntări din World of Tanks sau în documentare color despre Hitler difuzate de History Channel.

►Citiţi aici mai multe detalii

În România se poate trăi destul de confortabil dacă ţi se rupe. Am câţiva prieteni fericiţi. Merg la job, în clădirile de sticlă ale oraşului, şi la hypermarket, unde-şi umplu coşul până la refuz. Nu se uită la televiziunile de ştiri, nu citesc niciodată ziarele. Noutăţile şi le iau de pe Facebo