Lady Gaga a dezvăluit într-un mesaj postat pe Twitter că renumitul blogger Perez Hilton a ironizat-o prin intermediul unei fotografii însoţite de cuvântul "Karma" în care cântăreaţa Madonna, considerată marea ei rivală, pare că îndreaptă în direcţia ei un pistol, relatează nme.com.
Lady Gaga afirmă că bloggerul Perez Hilton i-a trimis un mesaj ironic la începutul acestui an, atunci când, din cauza unei accidentări la nivelul şoldului, artista americană a fost obligată să se deplaseze într-un scaun cu rotile.
În luna februarie, Lady Gaga şi-a anulat o serie de concerte întrucât a suferit o operaţie la nivelul şoldului. Cântăreaţa a dezvăluit ulterior că accidentarea a fost mult mai serioasă decât crezuse iniţial şi că acea intervenţie chirurgicală a fost cauzată de o fractură de şold.
Cântăreaţa a revenit în actualitate în această vară şi le-a promis fanilor "o oră de piese noi" atunci când va susţine un concert la Londra, în seara de deschidere a Festivalului iTunes, pe 1 septembrie. Cu toate acestea, artista americană pare că nu a uitat faptul că a fost ironizată de Perez Hilton în perioada în care era accidentată.
Într-un mesaj adresat vineri seară celor 39 de milioane de admiratori ai ei de pe Twitter, Lady Gaga a spus: "Am şi acum mesajul trimis de Perez, cu o fotografie în care eu apăream într-un scaun cu rotile, peste care era scris cuvântul «KARMA», iar Madonna îndrepta spre mine un pistol. Chiar în ziua accidentului meu".
În următorul mesaj pe care l-a publicat pe aceeaşi platformă de microblogging, Lady Gaga şi-a îndemnat fanii să nu se supere pentru această ironie: "Vă rog, monstruleţilor, nu vă lăsaţi afectaţi de cineva ca el. Nimeni nu merită o astfel de ură. Acum sunt ok şi voi supravieţui. Ignoraţi-l. Pur şi simplu dansaţi".
Bloggerul Perez nu a răspuns deocamdată în mod direct acestor comentarii, însă a postat