Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se poate întâmpla cu cei care au Windows XP din aprilie 2014. Scenariul Microsoft este unul "apocaliptic"

Publicat in Adevarul, duminică 18 august 2013 ·

Microsoft a anunţat anul acesta că suportul oficial pentru sistemul de operare Windows XP se va încheia pe 8 aprilie 2013 şi a revenit cu o explicaţie pe blogul oficial despre ce s-ar putea întâmpla după această dată.

Începând cu 8 aprilie 2014, clienţii care au achiziţionat Windows XP Service Pack 3 nu vor mai primi suport oficial şi actualizări de la Microsoft, inclusiv îmbunătăţiri de securitate şi asistenţă tehnică. Astfel, vulnerabilităţile care vor fi descoperite în Windows XP nu vor fi rezolvate de Microsoft după ce sistemul de operare "îşi va încheia ciclul de viaţă", scrie Tim Rains de la Microsoft pe blogul oficial al companiei. Rains menţionează că mulţi clienţi nu vor trece pe un sistem de operare mai nou, cum ar fi Windows 8, chiar şi după 8 aprilie.

Unul dintre riscurile prezentate este cel al faptului că hackerii vor profita de pe urma suportului inexistent şi-şi vor testa viruşii pe Windows XP.

"Când Microsoft oferă o actualizare, cercetătorii în domeniul securităţii şi hackerii vor încerca să o înţeleagă invers, de la capăt la început, pentru a identifica porţiuni specifice de cod vulnerabil la atacuri. În momentul când identifică aşa ceva, ei dezvoltă codul de atac pentru a-l folosi pe sisteme neactualizate", scrie Rains. Practica Microsoft este de a oferi actualizări deodată, pentru toate produsele, pentru a adresa astfel de probleme, în momentul când ele au fost identificate.

Dar după 8 aprilie 2014, un produs va rămâne neprotejat. Acesta este Windows XP, care va fi vulnerabil până când va ceda. Practic, pentru că Microsoft nu va oferi actualizări, toate atacurile ar putea fi sub forma "zero day", care vor să distrugă în totalitate un sistem. De câte ori s-ar putea produce acest lucru? Rains spune că între iulie 2012 şi iulie 2013, Windows XP a fost afectat de 45 de ori, de 30 de ori fiind afectate şi Windows 7 sau Windows

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°