Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DESCOPERIRE MACABRĂ: Mormânt vechi de 70 de ani găsit în spatele casei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 august 2013 ·

O lucrare de amenajare a unui pârâu, în spatele unei gospodării din comuna Cârlibaba,Suceava, a dus la descoperirea unui coşgiug în care se afla un cadavru bine conservat.

Descoperirea a fost făcută miercuri, în zona Valea Ţibăului din comuna Cârlibaba, un echipaj de la Poliţia municipiului Vatra Dornei deplasându-se la faţa locului. Descoperirea sicriului este aparent inexplicabilă, pentru că în zonă nu se află nici un cimitir.

Monitorul de Suceava scrie că, după o examinare efectuată de un specialist de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală s-a estimat că este vorba de o persoană decedată în urmă cu 50-70 de ani.

În coşciug au fost găsite fragmente din opincile cu care a fost încălţat decedatul, dar şi cuie arhaice, cu o formă diferită faţă de cele din ziua de azi.

Poliţiştii au încercat să afle mai multe, însă toate persoanele care locuiesc în zonă, inclusiv cele mai vârstnice, au ridicat din umeri când au fost întrebate şi au spus că nu aveau cunoştinţă de un mormânt în acea zonă.

Cea mai probabilă variantă a anchetatorilor este că persoana decedată nu a avut o moarte violentă. În zonă a existat într-o perioadă tradiţia ca morţii să fie îngropaţi în spatele casei lor, iar aceasta ar putea fi explicaţia descoperirii de acum trei zile, cred anchetatorii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 46 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 40 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, marcând prima sa călătorie pe insula franceză

Mediafax acum 53 minute
Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, prima sa călătorie în insula franceză. Vizita va include o conferinţă despre religiozitatea populară în Ajaccio, capitala insulei. Corsica este o regiune cu o mare populaţie catolică, dar şi una

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°