Îmi amintesc când eram copil era o bucurie să vezi cate o veveriţă. Veveriţele pe vremea aceea erau roşii şi aveau coada stufoasă. Să vezi o veveriţă era ceva destul de rar, strigam cât puteam plin de bucurie şi o arătam cu degetul. Acum văd veverite peste tot, în toate parcurile. Sunt numeroase şi destul de insistente la cerşit. Cerşesc în felul lor sălbatic câte o sămânţă, alună sau firimituri.

Am aflat cu tristeţe că veveriţa cu coada roşie a fost înlocuită de o specie mult mai feroce şi mai prolifică, o specie agresivă şi teritorială, veveriţa cenusie. Acum peste tot vezi veveriţe cenuşii. Nici nu îmi mai amintesc ultima dată când am vazut o coadă stufoasă de veveriţă roşie.

Cumva cerşitul veveriţelor prin pieţe şi parcuri nu ne deranjează. În schimb, cerşitul oamenilor ne este foarte nesuferit. Dar şi speciile de cerşetori umani s-au modificat.

Îmi amintesc de cerşetorii „cinstiţi” de pe vremuri, de pe vremea bunicilor. Pe atunci fiecare sat avea persoanele de referinţă- învăţătoarea satului, preotul satului, nebuna satului şi cerşetorul satului. Cerşetorii erau cerşetori cinstiţi, din asta trăiau. Stăteau cuminţi la poarta bisericii şi mizau pe generozitatea izvorâtă din simţământul de vină al nostru, al păcătoşilor de rând.

Dar această specie blajină de cerşetori a fost înlocuită de o specie mult mai feroce şi mai prolifică, o specie agresivă şi teritorială, cerşetorul criminal. Acum peste tot în Europa vezi cerşetori criminali. Am citit cu uimire despre nivelul de organizare al acestei noi specii- organizare de tip mafiot, în clanuri cu ierarhii de tip militar.

Cerşetorii „cinstiţi” din Europa nu au avut nicio şansă de supravieţuire în faţa noii specii de cerşetori criminali. Cerşetorii cinstiţi au dispărut discret, ca şi veveriţă roşie, iar noi nici nu am băgat de seamă.

Acest fenomen, din f