Acţiunile poliţiştilor, de săptămâna trecută, din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase au condus la identificarea a 21 de persoane suspecte, fiind constatate în flagrant şase infracţiuni şi alte 14 fapte de natură penală (zece de natură judiciară şi patru la regimul circulaţiei pe drumurile publice). Oamenii legii au aplicat 104 contravenţii, în conformitate cu prevederilor Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (33), Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice (67) şi alte documente normative în vigoare (4), valoarea totală a acestora fiind de 22.440 lei. De asemenea, au fost depistaţi în flagrant, Florin N., de 24 ani, Aurel G., de 25 ani, Mihaela S., de 15 ani şi Georgeta B., de 25 de ani, toţi din comuna Tămădău Mare, aflaţi în două atelaje hipo, în timp ce sustrăgeau floarea-soarelui de pe o proprietate administrată de către Petre R., domiciliat în municipiul Bucureşti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei prejudiciate. Tot în cadrul acestei acţiuni a fost depistat Ioan I., de 57 ani, din municipiul Bucureşti, fără forme legale în comuna Săruleşti, în timp ce conducea mopedul marca Vitality, fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii l-au mai epistat şi pe Ion M., de 25 ani, din municipiul Olteniţa, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Sandero, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, George O., de 32 ani, din municipiul Călăraşi, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, pe strada Varianta Nord, având o concentraţie alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi conducători auto în cauză le-au fost întocmite dosare penale, urmâ