Fostul sportiv Dezsö Gyarmati, considerat unul dintre cei mai mari poloişti ai tuturor timpurilor, a încetat din viaţă, la vârsta de 85 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Ungară de Polo.
Nãscut la 23 octombrie 1927, la Miskolc, Gyarmati a fost selecţionat de 108 ori în naţionala Ungariei, cu care a devenit triplu campion olimpic.
Dezsö Gyarmati este singurul sportiv ungar care a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a câştigat de fiecare dată o medalie. Gyarmati a obţinut aurul olimpic în 1952 la Helsinki, în 1956 la Melbourne şi în 1964 la Tokyo, medalia de argint în 1948, la Londra, şi medalia de bronz în 1960, la Roma.
El a devenit, în 1973, antrenorul selecţionatei Ungariei, câştigând şi în această calitate titlul olimpic în 1976, la Montreal, şi medalia de bronz la JO de la Moscova, în 1980.
După ce s-a retras din activitatea de antrenor, Gyarmati a intrat în politică. În 1990, el a fost ales deputat al partidului de centru-dreapta MDF. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »