Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie dedicată lui Leonardo da Vinci, în Capitală: peste patru milioane de vizitatori din toată lumea

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

În perioada 19 august – 29 septembrie, Sun Plaza Shopping Center prezintă o expoziţie unică în România, dedicată mareleui Leonardo da Vinci. Aceasta explorează legendele şi miturile ce învăluie viaţa artistului şi scoate în evidenţă influenţa pe care moştenirea lui da Vinci o are asupra omului modern.

Centrul comercial din sudul Bucureştiului va deveni, pentru mai mult de o lună, spaţiu de expunere pentru cele aproximativ 30 de picturi, reproduse la dimensiunile originale, realizate de faimosul Leonardo da Vinci. De asemenea, în cadrul expoziţiei vor fi prezentate şi cele peste 40 de maşinării care au deschis noi orizonturi în domenii cheie, precum mecanică, hidraulică, zbor şi arta războiului.

Printre picturile expuse în centrul comerical se află „Cina cea de Taină” şi „Mona Lisa”, două dintre tablourile reprezentative pentru perioada Renaşterii şi cele mai controversate lucrări ale acestuia.

Maşinăriile tridimensionale prezentate în cadrul expoziţiei sunt reproduceri fidele care urmăresc schiţele originale din Codexuri, caietele în care Leonardo da Vinci îşi însemna toate descoperirile şi ideile. Cele mai multe dintre instalaţii sunt interactive, dând posibilitatea vizitatorului de a cerceta ideile revoluţionare ale celui ce avea să-şi pună pentru totdeauna amprenta asupra existenţei umane.

Multe dintre invenţiile desenate de acesta nu au putut fi puse în practică la vremea la care au fost închipuite din lipsa materialelor şi a tehnologiilor de producţie necesare.

Expoziţia a fost vizitată de peste patru milioane de oameni

Expoziţia adusă în România a fost vizitată până în prezent de peste patru milioane de oameni din Europa, SUA şi Asia, iar vizitatorii s-au putut bucura de experienţe culturale inedite. Expoziţia va rămâne în Capitală timp de o lună, iar intrarea la eveniment este gratuită.

Leonardo da Vinci a rămas cunosc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 23 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 50 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 25 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 29 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°