Domnul Ion Cristoiu este în vacanţă. Întreaga perioadă în care maestrul va lipsi din pagina ziarului cu texte la zi despre tumultoasa viaţă politică, Evenimentul zilei va republica editoriale şi articole din anii de început ai gazetei. Astfel, cititorii îşi vor reaminti sau vor descoperi cum arăta „România lui Ion Cristoiu” în anii 1992-1997. Cu siguranţă, vor stârni interes evenimente care au zguduit ţara în acea perioadă, au marcat destine şi au impresionat publicul. (Simona Ionescu)
Cheia UDMR stă în mîinile lui Laszlo Tokes
Ieri a început la Braşov cel de-al treilea Congres al UDMR. Această primă zi n-a avut prea mare relevanţă în plan politic.
Cîteva fapte semnificative s-au înregistrat, totuşi. E vorba, mai întîi de prezenţa masivă, ca invitaţi a liderilor Convenţiei Democratice. Deplasarea lor la Braşov depăşeşte orizontul unei participări de protocol la Congresul unui partid aliat. Ea exprimă, printre altele, îngrijorarea liderilor CDR faţă de rezultatele bătăliei dintre radicali şi moderaţi. Sub acest semn trebuie pus şi faptul că dl. Emil Constantinescu, preşedintele CDR, şi-a întrerupt turneul în străinătate pentru a fi, azi, la dezbaterile decisive din Congres.
De luat în seamă, tot sub unghi politic, şi faptul că FDSN, FSN şi PUNR n-au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la reuniunea UDMR. Dacă în cazul FDSN şi PUNR, lucrurile sînt explicabile, în cel al FSN se ridică nedumeriri. FSN s-a afirmat în ultimul timp ca un partid democrat, cu o poziţie suplă în chestiunea naţională. În plan economic - şi chiar în plan politic - sînt apropieri care fac din FSN şi UDMR partide aliate. Neliniştit, probabil, de rezultatele Congresului, dl. Petre Roman s-a gîndit că, absentînd, nu va putea fi etichetat, ulterior, de complice al unui partid incomod.
Prima zi a Congresului a fost lipsită de spectaculosul politic doar în planul evidenţei. În c