Nu voi avea niciodată un telefon dual SIM. Aceasta este concluzia opiniei mele şi o spun de la început. Iar acum vreau să vorbesc cu voi şi să înţeleg de ce vreţi dual SIM-uri acum şi de ce sunt eu un client diferit.
Astăzi am fost pe drumuri. Ziua mea a început la ora 8.00 şi s-a încheiat la ora 16.00. În tot acest răstimp am fost plecat între Direcţia de Paşapoarte, Poşta Română şi, iar, DIrecţia Paşapoarte. Am petrecut opt ore din viaţa mea pe drum şi la coadă. Iar aici mi-a venit treaba asta în cap: doamne fereşte să fi avut un dual SIM că muream cu el de gât!
De ce vreţi oameni buni dual SIM-uri? Eu am două telefoane. Un BlackBerry pe post de telefon de muncă şi un iPhone 5, pe post de telefon personal. Înainte de asta am avut un Lumia 800 pe post de telefon personal. Normal că mă simt mai bine cu iPhone-ul, că e telefonul mai bun, că fac mai multe lucruri cu el, dar nu aş putea trăi doar cu un iPhone. Pentru că automat mi-aş limita activitatea pe el. Deoarece nu am internet acasă, am stat într-o zi doar pe iPhone. Mi l-am încărcat de trei ori. Iar asta s-ar fi întâmplat cu aproape orice smartphone. L-aş fi încărcat măcar de două ori, la cât de intens am butonat internetul. Iar aici intervine problema...un smartphone dual SIM te limitează. Bateria lui e limitată, iar ziua ta va fi limitată. Astăzi, cu un dual SIM, la ora 14.00 mi s-ar fi încheiat orice activitate de comunicare. Aşa cum mi s-a încheiat pe iPhone.
Ştiţi ce rapid se duce bateria la o coadă de la Paşapoarte?
Un dual SIM în momentul de faţă îmi pune două reţele pe acelaşi telefon. Îmbin utilul şi plăcutul. Am abonamentul de muncă şi contactele de pe el, dar am şi internetul de pe cartela personală. Aşa că m-aş descurca minunat. Dar intervine o problemă. Sunt pe drumuri sau sunt la redacţie 9-10 ore pe zi. Automat, am o grijă în plus, să-mi încarc smartphone-ul. Pentru că, nu-i
