Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat că anul școlar 2013-2014 va fi primul în care elevii vor fi evaluați încă din clasele primare, pentru a corecta din timp eventualele lacune.
Evaluarea şcolară se va face atât la nivel de clasă, cât și la scară națională, a explicat Remus Pricopie, adăugând că în funcție de rezultatul evaluărilor se vor putea ajusta și politicile publice ale ministerului pe care îl conduce.
"Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei, citat de mediafax.
Notele de la clasă nu reflectă nivelul elevului Iar principalul motiv pentru care este nevoie de aceste evaluări, a explicat Pricopie, este dicrepanța dintre evaluarea profesorilor de la clasă și notele întregistrate la testările naționale.
"Anul acesta ne-am uitat cu foarte mare atenţie la rezultate şi vom face fişe pentru fiecare şcoală în parte în special pe diferenţele de evaluare. Atunci când ai în catalog 8.00 la matematică, iar la evaluarea naţională ai 2.80, caz real, înseamnă că ai o problemă. Şi dacă este un copil poţi să spui că a fost un accident, se întâmplă, dar dacă ai mai mulţi şi dacă se re