Locatarii unui bloc din Iași trăiesc o situație fără precedent: nu au pic de intimitate în propria casă pentru că vecinii îi pot urmări prin găurile imense din pereții uzați.
Imobilul se află pe strada Pașcanu, din Iași, și este într-o stare atât de proastă încât oamenii care stau acolo se tem că blocul s-ar putea dărâma la prima furtună, darămite la un cutremur mai serios, scrie ziarul Bună Ziua Iași. Geamurile nu se mai închid, iar în pereți s-au format adevărate cratere, astfel că vecinii își vorbesc unii altora prin pereți și pot privi în casele celorlalți.
Majoritatea locatarilor sunt pensionari, cărora le vine greu să-și părăsească apartamentele în care stau de o viață, dar nici nu ar putea reuși vreodată să strângă cei 300.000 de euro necesari reabilitării blocului.
"Vrem sa se gaseasca o solutie. Am ajuns sa vedem din apartament afara. Placa s-a deplasat considerabil si in numai cateva luni, crapatura s-a marit cu patru centimetri. Oricand blocul asta poate sa cada. Noi nu ne permitem sa platim 300.000 de euro. Sunt aici pensionari, oameni la 92 de ani, care au pensii de 700 de lei. De unde sa scoti asa de multi bani?", spune cu disperare Liliana Popa, una dintre locatare.
În total, opt familii de ieșeni locuiesc în blocul groazei și cu toții spun că literalmente pot auzi noaptea cum se crapă pereții. Primăria le-a oferit acestora, la finalul anului trecut, câte două camere de cămin într-un bloc social, însă oamenii au refuzat să se mute acolo pe motiv că nu vor să stea laolaltă cu romii. "Ne-au dat camere acolo unde stau tiganii. Doamne iarta-ma, unde sa te duci acolo? Niciunul dintre noi nu vrea sa mearga acolo. Acolo este la fel de periculos ca si aici. Mai bine murim in apartamentele noastre, daca nu vor sa ne ajute sa reabilitam blocul", a declarat Irina Rupana. Locatarii au deschis o acțiune în instanță și speră să prindă ziua când