AS Monaco, cu patron rus şi antrenor italian, se află pe un drum promiţător
Nou-promovată în prima divizie a campionatului de fotbal al Franţei, venită după un mercato în care a cheltuit 150 de milioane de euro, echipa AS Monaco şi-a redus la tăcere criticii, obţinând victorii convingătoare în primele două etape din Ligue 1, ultima duminică, 4-1 acasă cu Montpellier, scrie AFP. Un factor ce explică startul reuşit este antrenorul Claudio Ranieri, care la 61 de ani ştie să gestioneze presiunea, venită într-un mod discret de la patronul clubului, Dmitri Rîbolovlev. încă de la sfârşitul sezonului trecut, tehnicianul l-a lăsat pe vicepreşedintele Vadim Vasiliev să se ocupe de transferuri, dar a obţinut ce şi-a dorit. Italianul s-a adaptat la lotul pe care-l are, renunţând la mulţi jucători. În plus, el s-a arătat pragmatic, găsind un echilibru în apărare şi oferindu-le libertate vedetelor din atac.
Experimentatul fundaş Eric Abidal, venit de la Barcelona, a vorbit despre startul de sezon: "Încă nu suntem pregătiţi să efectuăm un presing intens, aşa că aşteptăm. Ne adaptăm la adversari, păstrându-ne atuurile. Jucătorii noştri de pe flancuri terorizează apărările adverse şi încercăm să rămânem solizi, eficienţi în apărare".
Ranieri susţine şi el că Monaco nu este pregătită şi cere ca lumea să mai aibă răbdare o lună. "Am câştigat fără Moutinho şi James Rodriguez, e foarte bine. Asta arată că fiecare e implicat în proiect", a declarat el după victoria cu Montpellier. Veteranii veniţi în această vară, Abidal, Toulalan şi Ricardo Carvalho impun respectul, tineri precum Kurzawa, Rivière sau Germain spun că învaţă în fiecare zi, iar marea vedetă Radamel Falcao pare să se fi adaptat fără probleme.
Toulalan a afirmat: "E începutul unei frumoase aventuri. Fiecare depune eforturi pentru ceilalţi. Există o atmosferă bună în cadrul lotului". (AGER