Ilma Rakusa s-a născut în 1977 la Rimavská Sobota, în Slovacia, într-o familie maghiaro-slovenă. Înainte să se mute, împreună cu familia, la Zürich, în Slovenia, a locuit la Budapesta, Trieste şi Ljubljana. A studiat limbile slave şi romanice la Zürich, Berlin şi St. Petersburg. A debutat în 1977 cu un volum de poezii intitutlat Wie Winter. Pentru creaţia sa literară (volume de poezii, eseuri, proză scurtă) a primit numeroase premii, între care şi Swiss Book Prize. Este şi o renumită traducătoare din franceză, rusă, sârbo-croată, maghiară în germană. Printre autorii traduşi de ea se numără Imre Kertész, Danilo Kiš, Péter Nádas şi Marina Ţvetaeva.
VI. Cum stă treaba cu geamantanele
Boala asta a geamantanelor, spune Richard. Nu mai suport geamantanele.
Richard a colindat şi încă mai colindă, şi nu ştie cum să se dea jos din carusel. Şi, cum mă priveşte el aşa, încep să văd propriul meu film cu geamantane.
Practic împachetam cam tot timpul. Geamantanele stăteau sub pat, pe dulap, pe holul îngust. Geamantane. Din material textil, din carton maro închis, din piele de porc roasă, cu curele, pentru a le strânge bine; le îndesam până la refuz şi aveau ceva greutate de dus. Atunci când mama se apleca deasupra prăpastiei adânci a geamantanelor, ştiam că a venit momentul. Prezentul aluneca, cu fiecare lucru pe care îl împacheta şi netezea cu mişcări mecanice, către un altundeva de neînţeles; aici nu mai vroia să fie aici. Eu stăteam lângă ea şi era ca şi cum aş fi stat chiar lângă mine însămi. Ceea ce era neobişnuit era cât de repede se conturau toate obiectele din jurul geamantanului: patul pe care se afla, pereţii, camera care până în clipa aceea îmi fusese familiară. De cum începea să înghită lucruri, geamantanul crea un spaţiu imaginar între timpuri, în care eu stăteam neputincioasă şi lipsită de apărare. Melancolia născută din
