Un student la Royal College of Art din Londra, Chang-Yeob Lee, a construit o structură care, fixată în jurul unei clădiri, ar putea aspira CO2 provenit din circulaţia rutieră şi l-ar putea transforma în carburant, scrie maxisciences.com.
Potrivit Agerpres, acesta se gândeşte că instalaţia ar putea fi fixată pe turnul BT din Londra, înalt de 177 m şi aflat într-una din cele mai poluate zone din Marea Britanie.
Aspiratorul gigant a fost botezat Synth(e)tech(e)cology. Concret, structura ar fi ataşată de turn cu cabluri de oţel. Alcătuită din fibre de carbon pline cu nanotuburi de dioxid de titan, structura ar putea capta CO2 prin diferite puncte de intrare. Odată aspirat, CO2 s-ar amesteca cu un catalizator şi s-ar transforma fie în gaz natural, fie în metanol. S-ar putea utiliza astfel tehnologii realizate recent de cercetători de la Universitatea Princeton.
Potrivit lui Chang-Yoeb Lee, turnul ar putea produce circa 100 tone de metanol pe an. Studentul precizează de altfel că structura poate fi instalată pe mai multe clădiri londoneze, creând o reţea de purificare a aerului. Studentul este unul dintre câștigătorii premiului Sheppard Robson pentru arhitectură, încheie maxisciences.com.