de Dumitru CHISELIŢĂ
dumitruchiselita@tribuna.ro
23 august 2013 22:19
0 vizualizari
A-A+ 23 August 1944. O zi care, de-a lungul istoriei, a avut mai multe denumiri, de la stalinista zi a „eliberării ţării noastre de sub jugul fascist” (evident de către Armata Roşie Sovietică), la „Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă” a lui Ceauşescu. Era chiar zi naţională, cu „libere” şi ieşiri la iarbă verde. Acum este doar un subiect care, periodic, îi încaieră pe cei care mai au chef să discute despre aşa ceva. 23 August 1944, zi în care România a trecut de partea ţărilor civilizate, graţie Regelui Mihai I, rupând-o cu Hitler şi gaşca lui de nazişti şi trecând de partea Aliaţilor. 23 August, zi a trădării naţionale, când acelaşi Rege Mihai I ne-a aruncat în ghearele comunismului, arestându-l şi ulterior, executându-l pe marele erou Ion Antonescu. Sunt curios un lucru. Ăştia, certăreţii sau dătătorii cu pixul pe la diverse gazete, ce ar fi făcut la 23 August 1944, dacă ar fi avut puterea de decizie? Ei?
Regele conducea o ţară la vârsta la care alţi tineri îşi fac acum credit să-şi ia maşini de fiţe, o ard în cluburi şi se piţiponcăresc pe reţelele sociale. Ruşii deja intraseră în Moldova şi erau cam dificil către imposibil de oprit. Armata română era dotată ca de obicei, respectiv patetic către jalnic. Nici germanii nu mai erau ce au fost, deşi se retrăgeau superb, dar retragerea e chestia aceea care dă înapoi, nu înaintează. Anglo-americanii începuseră să bombardeze obiective civile din Bucureşti, că aveau cu ce. Resursele ţării ba plecau către Germania, ba către front. Comunicarea dintre Rege şi Antonescu era zero, mareşalul tratându-l pe Mihai I ca pe un puşti. Eram, în linii mari, într-un mare rahat din care trebuia să ieşim. Întrebarea era „cum?”. O altă întrebare era „când”. Acum aveţi elementele problemei
