Liderul filialei judeţene Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a primit, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Iaşi, un vot de încredere pentru continuarea mandatului în funcţia de preşedinte al organizaţiei, pe care o deţine din 2004, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al PNL Iaşi, cu 97 de voturi "pentru" şi trei "împotrivă", membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi i-au acordat lui Relu Fenechiu încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcţia de preşedinte al filialei, votul fiind secret.
Participanţi la această şedinţă au declarat că votul de încredere a fost cerut de Relu Fenechiu pentru a vedea sprijinul de care se bucură în cadrul organizaţiei.
"Acest vot de susţinere mă bucură şi, totodată, mă responsabilizează pentru a-mi continua eforturile de a promova proiectele şi interesele Iaşiului la nivel naţional. Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru sprijin şi să îi asigur că, atât timp cât voi fi preşedintele acestei filiale, priorităţilor lor vor fi şi priorităţile mele", afirmă Relu Fenechiu, citat în comunicatul PNL Iaşi.
În cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi a mai fot stabilit obiectivul de 40% din voturi pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
În 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă. Ulterior, el a fost revocat din funcţia de ministru al Transporturilor, pe care o deţinea de la sfârşitul anului 2012.
Relu Fenechiu spunea la acea dată că nu va renunţa la şefia filialei judeţene a liberalilor, după condamnarea sa la prima instanţă la cinci ani de închisoare, explicând că norocul său este că are colegi, şi nu reprezentanţi ai unor instituţii. El mai