Mai bine de 55.700 de candidați sunt așteptați să participe, astăzi, la prima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni de Bac, cea de Limba și literatura română. Anul acesta ar putea fi însă ultimul în care elevii au parte doar de supraveghere video, a anunțat recent ministru Educației, care are de gând să introducă la examenul maturității din 2014 un sistem de monitorizare audio.
„În timp ce lucram la draftul pentru metodologia de anul viitor, s-a discutat despre posibilitatea de a avea şi înregistrarea audio din sală. Nu s-a luat încă o decizie. Prima problemă pe care trebuie să ţi-o pui când introduci o măsură e să vezi dacă poţi să o şi implementezi. Nu cred că e foarte complicat”, a explicat Pricopie.
Acesta le-a atras atenția inspectorilor școlari să rezolve problemele legate de electricitate, astfel încât supraveghere video să nu sufere întreruperi taman in ziua examenelor scrise: “Să se ia legătura cu furnizorii de energie electrică, să nu avem surprize că încep lucrări exact în perioada în care noi trebuie să ne ocupăm de examenul de Bac”.
Bac diferențiat și în 2014
Iar dacă metoda de supraveghere ar putea fi mai strictă, structura Bac-ului de anul viitor va rămâne aceeași, a dat asigurări Pricopie. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Bacalaureat cu strictețe
“Cred că subiectele au fost bine calibrate, mai ales prin această diferenţiere, nu intenţionez pentru anul viitor să introduc diferenţieri noi. Avem patru subiecte la matematică, două la română, avem şi la alte discipline diferenţieri. Practic metodologia va fi adoptată la sfârşitul acestei săptămâni pe acelaşi tip de probe aşa cum am avut anul acesta”, a anunţat Remus Pricopie.
Între timp, inspectorii școlari și-au luat măsuri suplimentare de siguranță. În Capitală, spre exemplu, examenul se va desfășura în 33 dintre liceele performante, pentru a evita tentativele de