Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne dăm zmei și nu sîntem!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 26 august 2013 ·

Aflînd că Tottenham va plăti 9,5 milioane de euro ca să-l ia pe Chiricheș din Ghencea, ai zice că Liga 1 e o forță. Că e un campionat beton. Din păcate însă, nu e, iar cea mai recentă dovadă o constituie eșecurile pe linie suferite joi în Europa de Petrolul, Astra și Pandurii. O dată în plus s-a demonstrat că echipele noastre se descurcă pînă la un nivel mediu, pentru ca mai departe, nimerind peste adversari mai tari, să plece steagul, să capoteze. Cum Swansea nu se compară cu Manchester United ori cu Chelsea, iar Braga cu Porto sau cu Benfica, rezultă că formațiile românești mai au drum lung de parcurs pînă a emite pretenții în duelurile cu cele din elita continentală. Foarte lung.

Ajunge să urmărești partidele din întrecerea internă, majoritatea anoste, șterse, spre a te lămuri că președintele LPF falsează cînd sare să laude Liga 1. Pasămite, a primit oferte ca ea să fie televizată și peste hotare, așa sună ultima bazaconie debitată de Dragomir. De fapt, pretinsul său proiect nu-i decît o vrăjeală ieftină, șeful LPF căutînd din nou să ne aiurească, să ne inducă în eroare. Campionatul României nu prea mai interesează nici măcar posturile TV autohtone, darămite pe cele străine! Ce să facă acestea, să iasă și ele în pagubă?!

Să mai notăm că jucătorii noștri de-afară nu mai au statut de vedete ca pe vremea Generației de Aur, dar nu mai sînt titulari nici măcar în garnituri de la mijlocul clasamentelor! Cînd Rusescu, ex-golgeterul Ligii 1 transferat cu surle și trîmbițe, nu prinde lotul la Sevilla, iar Marica, la 27 de ani și cu 61 de prezențe în “națională”, nu-și găsește un angajament mulțumitor, e limpede că fotbalul pe care-l ridică în slăvi Dragomir produce puțin și poate la fel. Ca atare, noi toți ar trebui să ne trezim la realitate și să ne vedem lungul nasului, să nu ne mai credem zmei!

Ce e șmecherie la Dragomir e naivitate sau lipsă de info

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 44 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 30 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°