Unele dintre cele mari păcate omenești sunt ”lăcomia, invidia și trufia” și toate au rădăcini într-un pom uriaș, un soi de pom al răului, care se poate numi ”dorința de putere”. Dorința aceasta ne roade în minți și în suflete ca un vierme nepotolit, dorința de putere ne macină, uneori conștient, alteori inconștient, ne transformă în ființe care ne displac nouă înșine și în fiiințe pe care și alții le disprețuiesc. Nenumăratele forme de manifestare ale dorinței de putere, deghizate atat de des în ”blană de oaie”, manifestate sub pălăria roz a impulsurilor umane benefice și frumoase și chiar ascunse sub umbrela iubirii, nu fac altceva decat să ne învelească Egourile în poleială de plastic. Lăcomia, invidia și trufia ne zdrobesc aripile și ne dezumanizează, în vreme ce noi ne străduim și asudăm amarnic să ne prefacem umani și buni. Manifestări mărunte, precum actul banal de a manca, ne trădează ”lăcomia”, și nu doar pe aceea a pantecelui, ci lăcomia pentru putere, lăcomia pentru întaietate, lăcomia pentru bani, lăcomia pentru frumusețe. Suntem lacomi să fim frumoși, lacomi să fim puternici prin frumusețe, prin lucrurile pe care le avem, prin mașinile, femeile și gusturile noastre delicate, suntem lacomi de felul nostru și felul în care mancăm, repede, repede, cat mai mult și cat mai bun, ne trădează această atitudine interioară, pe care – altfel – o negăm. Suntem lacomi să primim apreciere și lacomi să fim priviți drept cei mai mari, mai frumoși, mai deștepți și, dacă mintea ne joacă feste, dacă nu ne putem satisface lăcomia, ajungem la invidie. Trufia le conține cumva pe amandouă, le îngloblează, e ca un poem urat cu două strofe; una despre lăcmie, alta despre invidie. Dorința de putere e mama tuturor acestor păcate.

Din pricina acestor stări stranii ale conștiinței, ale minții umane, avem mai puțini prieteni, suntem iubiți și iubim mai puțin, iar întalniril