Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi inventatori cer 3,5 milioane de euro de la CEO

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 29 august 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia a fost acţionat în instanţă de doi inventatori, Ion Ciorobea şi Gheorghe Voica, aceştia solicitând, nici mai mult, nici mai puţin decât 10% din profitul net al companiei, în perioada 2009-2012. Cei doi au acţionat în judecată complexul în iunie 2012, la o lună după ce compania a luat fiinţă, cei doi solicitând, anterior, aceste drepturi băneşti fostului Complex Turceni, devenit acum sucursală în cadrul CEO. Ambii cer 10% din profitul pe cei patru ani, invocând că la acesta a contribuit o soluţie tehnică inventată de ei şi de alte trei persoane acum 22 de ani, respectiv în 1991. De atunci, au fost făcute două modernizări la termocentrala din Turceni, astfel că invenţia nu mai este considerată de actualitate, Tribunalul Gorj respingând, în martie, revendicarea celor doi tocmai din acest motiv.

Ion Ciorobea şi Gheorghe Voica au fost salariaţi ai termocentralei din Turceni şi, în 1991, alături de alţi trei angajaţi, au găsit o soluţie tehnică de branşare a motoarelor de 7,2 MW ale uzinei care elimina scurtcircuitele şi scădea, astfel, consumul propriu. Asta, au considerat inventatorii, făcea ca profitul companiei să fie mai mare, având costuri de producţie mai mici. Cei doi au invocat, în procesul intentat Complexului Oltenia, faptul că această invenţie le-a fost recunoscută inclusiv de Tribunalul Gorj, printr-o sentinţă definitivă din 19 mai 2009. Cu această sentinţă în mână, cei cinci inventatori au acţionat în judecată fostul Complex Turceni pentru a încasa sumele care, spun ei, li se cuveneau. O primă acţiune a fost pierdută în luna iunie 2013, în urma unei sentinţe dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul celor cinci la o sentinţă a Curţii de Apel Craiova, din iulie 2012, care nu le dădea despăgubirile cerute. Ciorobea şi Voica nu s-au lăsat însă şi încă din iunie 2012 au formulat o altă acţiune, în c

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 30 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 20 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°