Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avocat a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

Publicat in Press Alert, miercuri 28 august 2013 ·

Avocatul Lucian Băgia a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, fiind acuzat că a primit de la Marian Staicu 420.000 de euro, pentru a interveni la judecători de la Tribunalul Bucureşti să îl elibereze pe Dinel Staicu, care era arestat în dosarul Transgaz, scrie Mediafax. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut pe avocatul Lucian Băgia pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca acesta să fie dus astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit DNA, există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în cursul lunii aprilie 2012, avocatul Lucian Băgia, împreună cu o altă persoană, a pretins 350.000 de euro şi a primit de la Marian Staicu 1.900.052 de lei (aproximativ 420.000 euro, reprezentând suma pretinsă plus TVA), lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, astfel încât aceştia să pronunţe o decizie favorabilă fratelui acestuia, Dinel Staicu (fost Nuţu).

“Presupusa intervenţie a avocatului viza recursul declarat de inculpatul Staicu (fost Nuţu) Dinel împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, în scopul pronunţării unei hotărâri de punere în libertate a inculpatului, într-un dosar penal în care acesta era judecat în stare de arest preventiv (cunoscut drept dosarul Transgaz)”, a precizat DNA într-un comunicat de presă. Procurorii îl mai acuză pe avocatul Băgia că a convenit cu Marian Staicu să fie încheiat un contract de asistenţă juridică fictiv, în care suma primită ca mită să fie trecută drept onorariu de avocat.

“În consecinţă, Staicu Marian, cu ajutorul lui Popescu Carmen Ioana, l-a determinat pe reprezentantul legal al unei societăţi comerciale să încheie în fals, cu avocatul Băgia Lucian, un contr

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 41 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 26 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 49 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°